Luna aceasta marchează a 20-a aniversare a debutului „Dragon Ball Z” la televiziunea SUA, iar anul acesta este cea de-a 20-a aniversare a ultimului său episod difuzat în Japonia, la scurt timp după ce creatorul Akira Toriyama a pus capăt manga. În timp ce „Dragon Ball Z” continuă să trăiască în episoade de streaming, reporniri și manga, istoria traducerilor în engleză ale francizei reflectă modificările gusturilor americane, deoarece anime-ul și manga s-au mutat dintr-o obsesie de nișă într-un public mai larg - iar producătorii americani au încetat să mai încerce să schimbi animeul în altceva.
Să începem cu o actualizare rapidă a diferenței dintre „Dragon Ball” și „Dragon Ball Z”. Întreaga manga a fost cunoscută în Japonia pur și simplu sub numele de „Dragon Ball”, dar producătorii anime-ului au schimbat titlul după adaptarea volumului 16, deoarece tonul s-a schimbat: trecuse de la o comedie de acțiune slapstick cu o imagine imatură adolescent, Goku, la o poveste ceva mai serioasă cu Goku adult și fiul său Gohan. Toriyama a adăugat „Z” pentru că s-a săturat de serie și spera să o termine curând. Totuși, nu așa funcționează industria manga.
La vremea sa, „Dragon Ball” se număra printre cele mai populare serii din Japonia și a contribuit la propulsarea circulației revistei „Shonen Jump” în gama sănătoasă de 6 milioane, așa că Toriyama a continuat, împins de editorii săi și de cititorii săi, până în 1995. În acel moment a încheiat în cele din urmă seria. Anime-ul, bazat pe manga, s-a încheiat în anul următor.
recenzie bere shiner bock
Când manga a venit în Statele Unite, oamenii erau mai familiarizați cu anime-ul „Dragon Ball Z”, așa că licențiatorul Viz Media l-a tratat aproape ca două serii diferite: compania a publicat primele 16 volume (plus câteva capitole din volumul 17) ca „Dragon Ball” și restul ca „Dragon Ball Z.” În edițiile ulterioare, Viz a revenit la „Dragon Ball” pentru întreaga serie de 42 de volume.
În timp ce Toriyama se chinuia, în anii 1980 și 1990, anime-ul devenea din ce în ce mai popular în America de Nord. Unul dintre cele mai vechi anime, „Speed Racer”, a venit la televiziunea americană în 1967, dar nu a fost promovat ca desen animat japonez. Dimpotrivă, spectacolul a fost dublat, povestea rescrisă și personajele redenumite, astfel încât nu a rămas nicio urmă a originilor sale japoneze.
Syndicators au început să se orienteze din ce în ce mai mult către animația japoneză în anii care au urmat, dar a durat ceva timp până când materialul sursă a obținut orice respect. „Robotech”, lansat în 1985 la televiziunea americană, a fost combinat din trei serii diferite și nu a fost deloc tradus. Producătorul Harmony Gold a rescris scenariul pentru a se potrivi cu mișcările gurii personajelor.
Harmony Gold a fost, de asemenea, primul licențiator care a adus „Dragon Ball” publicului vorbitor de limba engleză, deși aproape toate urmele sale au dispărut. Potrivit unui articol din 2000 din revista „Animerica” a lui Viz, Harmony Gold a numit cel puțin cinci episoade din „Dragon Ball” cândva în anii 1980. Dubs-urile, care au fost difuzate în unele piețe de testare, au schimbat numele personajelor: Goku a devenit „Zero”, Bulma era „Lena”, iar Karin a fost transformat în „Whiskers the Wonder Cat”. Răspunsul a fost „lipsit de lumină”, iar Harmony Gold a renunțat și a continuat, lăsând în urmă doar zvonurile despre un „dub pierdut” și un singur film „Dragon Ball” realizat prin sudarea altor două filme împreună. (Câteva fragmente de sunet din film pot fi auzite pe acest site al fanilor Dragon Ball Z .)
whisky bere puternică
Timpul a trecut, iar fandom-ul american de anime și manga a crescut încet. „Pentru tot succesul Japoniei ca exportator de mașini și camere video, muzica, filmele, emisiunile de televiziune și cărțile sale, cu câteva excepții, nu se vând bine în străinătate”, Scriitorul New York Times Andrew Pollock a intonat în 1995 - deși a remarcat că odată cu succesul „Mighty Morphin Power Rangers” la televizor și recentele pâlpâiri de interes în munca talentatului, dar apoi puțin cunoscut cineast Hayao Miyazaki, animația japoneză începe să străbată lumea, devenind primul mare export al culturii pop ale națiunii. ' De fapt, o nouă emisiune TV tocmai începuse în acea săptămână - ceva numit „Sailor Moon”.
Cu toate acestea, scena anime americană tocmai a început să apară în 1996. „Era încă foarte nișă”, a spus editorul și cărturarul de manga Jason Thompson, care a editat o parte din manga „Dragon Ball”. „Nu era aproape nimic la televizor sau în magazine video”. Cluburi de anime de liceu și colegiu s-au adunat pentru a viziona videoclipuri, unele dintre ele netraduse, altele cu subtitrare pentru amatori (fansubs). Fanii cu talie mai bună s-ar putea să urmărească anime brute sau subtitrate pe canale premium prin cablu, cum ar fi Nippon Golden Network, care a difuzat „Dragonball” și „Dragon Ball Z” la începutul anilor '90.
morar buna viata
Goku a intrat pentru prima dată în mainstream în 1995, când licențiatorul american Funimation a oferit o versiune dublată și editată pentru sindicalizarea în prima rundă. L-au anulat după 13 episoade, din cauza ratingurilor scăzute.
Totuși, Funimation a acordat licența „Dragon Ball Z”, iar primul episod a fost difuzat la televiziunea americană pe 13 septembrie 1996, din nou în sindicalizarea primului. La fel ca „Dragon Ball”, a fost puternic editat: Funimation a redus „Dragon Ball Z” de la 67 de episoade originale la 53 pentru consumul SUA. Cu toate acestea, spectacolul s-a descurcat mai bine și a durat două sezoane înainte de a fi anulat din diferite motive, inclusiv lipsa de interes din partea sindicaliștilor.
„Nu mă miră că„ Dragon Ball ”nu s-a descurcat bine”, a spus Thompson. „Este o vânzare dificilă, deoarece combină un aspect și o sensibilitate foarte„ mică ”cu umorul skeevy pentru adulți al Kame-Sen'nin , etc., care a trebuit cenzurată în edițiile din SUA, lăsând câteva lacune ciudate în poveste. Pe de altă parte, „Dragon Ball Z” este în esență o poveste cu super-eroi adolescenți cu arte marțiale și science fiction, care erau toate lucrurile care sunt deja populare în SUA, pur și simplu nu erau combinate în acest fel înainte. De asemenea, „Dragon Ball Z”, precum „Sailor Moon” (și „Robotech”, de altfel), avea un format de poveste continuă, care era destul de neobișnuit în televiziunea pentru copii / YA din SUA de atunci. Te face să fii mai investit în poveste atunci când există un complot în desfășurare cu cliffhangers și acumulări, spre deosebire de majoritatea emisiunilor TV occidentale din vremea în care fiecare episod de 30 de minute trebuia scris pentru a sta singur.
Viz a început să publice manga 'Dragon Ball' și 'Dragon Ball Z' în 1998, mai întâi ca capitole individuale și apoi, în 2000, ca ediții colectate. În același an, Cartoon Network a început să afișeze relansări ale anime-ului „Dragon Ball Z” ca parte a blocului Toonami, unde seria a fost mai bine primită. Funimation a reluat producția pentru noi episoade, de data aceasta cu o nouă distribuție vocală și mai puțină cenzură, iar noua versiune a fost difuzată din 1999 până în 2003 pe Toonami, cu reluări care continuă până în 2008. În prezent, atât Dragon Ball, cât și Dragon Ball Z să fie privit ca streaming de anime pe site-ul Funimation și pe Hulu.
Thompson simte că „Dragon Ball Z” a deschis un nou drum prin aducerea unui public mai tânăr în anime și manga. „La începutul anilor '90, anime-urile și manga-urile aveau acest tip de„ bărbat adult ”, ne-a spus el. „Cele mai cunoscute titluri au fost ficțiune științifică dură, precum„ Fantomă în coajă ”și„ Akira ”sau, mai rău, lucruri în stil X„ Urotsukidoji ”. Apoi, „Sailor Moon” și „Dragon Ball Z” au apărut și au introdus tropele anime-urilor și manga - desenele personajelor, liniile rapide, poveștile cliffhanger - unui public tânăr de masă care era mult mai mare decât vechea nișă a anime-ului. Când seria animată „Pokémon” a apărut câțiva ani mai târziu, nu s-a mai întors. ”
Și mai sunt. „În cazul„ Dragon Ball Z ”, în mod specific, a depășit limitele violenței pe care le-ai putea arăta într-o serie„ pentru copii ”și a prezentat această fantezie foarte viscerală, foarte originală, a supereroilor”, a spus Thompson. „În primul rând, se pune accentul pe manga shonen pe antrenamentul fizic și auto-perfecționare - Goku trebuie muncă pentru asta! - pe care aproape niciodată nu l-ați obținut în benzi desenate superherou occidentale, unde, dacă e ceva, eroul câștigă de obicei, mai degrabă din istețime decât din curaj și efort. În al doilea rând, există tot ceea ce „dușmanii învinși devin băieți buni”, care a fost și nou. În al treilea rând, desenele personajelor sunt musculare, dar sunt foarte animate și prietenoase și cu aspect tânăr, o adevărată pauză de la aspectul macho-om al „realismului cizelat”, de exemplu, „Superman” sau „Pumnul stelei de nord”. În al patrulea rând, niciun comic de super-eroi occidental la care nu mă pot gândi nu a arătat vreodată personaje care să arate doar lucrurile sau să fluture mâinile spre lucruri și să le facă să explodeze. Este o modalitate fantezistă foarte atrăgătoare pentru copii de a-și manifesta agresivitatea și, în ciuda tuturor deceselor din spectacol, părinților le-a plăcut probabil mai mult decât să-i alerge să tragă cu arme prefăcute etc. ”
„Practic”, a continuat el, „Dragon Ball Z” a introdus sensibilitatea manga shonen în SUA, modul în care „Sailor Moon” a introdus manga shojo. Deși, în mod evident, nu i-au depășit pe supereroi în popularitate, amândoi au jucat un rol important în crearea unei generații de fani mai tineri de benzi desenate / manga și disiparea „benzilor desenate sunt pentru adulți serioși, nervosi”, care s-au dezvoltat la mijlocul anilor '90. Pentru că, chiar dacă un fan al „Dragon Ball Z” insistă asupra cât de serioasă și nervoasă și dramatică este „Dragon Ball Z” (și este dramatic!), te uiți la acele modele de personaje și nu poți să nu zâmbești. '
ce anime are cele mai multe episoade
